A Bridge Too Far
Am fost fericita. Cateva momente. Dupa calificari, 4 fete eram la egalitate asa ca mai aveam de trecut de un traseu de departajare. Am asteptat, mi-a venit randul, am plecat cu singura solutie care mi se parea posibila… si n-a mers. M-am gandit ca, la cum ma stiu pe mine, probabil daca incercam mai convinsa, ma duceam un pic in dreapta ajungeam si asa, asa ca am incercat la fel. Abia la a treia incercare m-am gandit… sa pun calcaiul. Pe aceeasi priza sub mine. Plec si ma razgandesc pe parcurs… era o priza in dreapta dar mi se parea foarte departe. Cam fara convingere incerc si constat ca ajung la ea; si pot s-o si incarc. Tot fara convingere ii dau in sus si sunt in top. Si am fost fericita. Cateva momente. Aparent nu-i suficient sa fac traseul, daca cineva da o incercare mai putin.
Toata treaba cu concursurile s-a intamplat complet diferit de cum ma asteptam. Ma asteptam la atmosfera aproape inveninata de la concursurile de pian; nu ca lipseste, dar e bine infasurata un munti de burete de saltea 
. Si la cat de aeriana sunt eu, totul pare happy si fair. Sunt sigura, sau mai bine zis imi spun ca astia nu-s supraoameni si sigur gandesc si ei la un moment dat ca isi doresc mai mult decat orice sa fie mai buni ca ceilalti … dar pana una-alta se dau impreuna pe trasee, se incurajaza… all happy and fair. Ma asteptam sa-mi diplaca profund, sa resimt ceva presiune sau emotii… n-au fost. Din momentul in care incepeam sa ma dau pe trasee – cu mici pauze la iesiri mai palpitante, eram destul de bucuroasa sa vad ca-mi ies miscari si trasee iar la sfarsit am fost de fiecare incantata de ce am reusit sa fac. Ceva a tras de mine 2 ore jumatate si am dat cam cat puteam… Alt aspect care-mi place e ca vazand oameni reusind trasee cumva devin si mai motivata sa le fac si eu. Ceva e in plus aici fata de antrenament, chiar daca e la lucru.
In alta ordine de idei, cu ce plec de la un concurs e mult mai concret decat indiciile de la stanca. Despre starea natiunii. Un traseu nereusit pune mult mai transant problema unei deficiente proprii decat o zi la stanca: miscari dinamice, incarcari pe picior… se vede totul clar, parca e dat cu substanta de care foloseau criminalistii in filme . Iau admonestarea cu mine la panou si incerc sa rezolv… Mi-e mult mai usor sa iau informatie de la trasee de concurs decat de la trasee de la stanca. Poate inca n-am invatat sa procesez prea bine ce se-ntampla la stanca sau poate nu fac legatura cu solutii la panou, dar de la concurs vin cu un caiet de teme cu greselile subliniate cu rosu. Si nu-i rau, dimpotriva.
