Nici cele de ieri nici cele din 15 ianuarie…In biroul meu de la etajul 11 nimeni si nimic din ce s-a intamplat zilele astea nu a patruns. Butonul de caldura, dieta bazata pe grupa sanguina sau un week-end in Poiana, la ski sunt niste blocuri solide de realitate pe langa care cu greu sau de loc si-ar face loc niste voci deformate de frig, niste fantome cu discurs frant, cateva flacari sau garduri rupte. Imi aduca aminte ce-mi spunea Dan “tara asta merge inainte datorita pustanilor astora – pentru mine tot ce-i sub 50 de ani e pustan – a pustanilor astora care lucreaza la multinationale, isi umplu carucioarele, isi iau masini, platesc gradinite si clinici private, platesc impozite si credite…”. El se referea cred la o clasa de mijloc in formare care a decis ca n-are timp si sens sa mearga la vot sau sa ceara drepturi, legi si oameni care sa-i reprezinte si muncesc pentru confortul dat de o locuinta, de masina sau de gradinita privata. Punctul de vedere e al unui om care lucreaza cu industria si incerca sa-si dea seama cat e de afectata de abrambureala de legi din ultimii ani. Din pacate mi-am adus aminte de grupul descris de el din cauza unui mare gol, din cauza absentei acestor oameni din peisajul ultimelor zile. Ei au hotarat sa mearga inainte, sa munceasca pentru familiile lor ignorand cat se poate socialul. Nu-mi imaginez ca nu stiu cat de anapoda-i totul, solutia strazii insa nu exista in birouri. Cel putin asta-i explicatia pe care mi-o dau eu.
Dar totul e anapoda, si asta intr-o masura in care nu poate fi reparat cu apeluri, petitii online sau mesaje pe feisbuc.
In acelasi timp exista mereu o masa de oameni, manipulati sau autentic nedumeriti care sterg contururile oricarei actiuni si orice posibilitate de a mai demarca tabere, de a fi partizan sau de a fi reprezentat. O multime care in statistici probabil se numeste “zgomot”. Poate duce in nesemnificativ orice idee, orice miscare dar poate distorsiona orice idee si orice miscare pana la a crea un conflict atat de distantat de punctul de pornire incat impulsul firesc – si pentru initiatori si pentru observatori, banuiesc - este de a se distanta.
Ce mi se pare grav – din nou, asa se vede doar de la mine – este ca populatia ordonata frumos in cladiri de la 9 la 5, care plateste impozite si cumpara produse si servicii dar nu se afla in strada, poate fi folosita in acelasi mod in care e folosita masa nedumerita sau rauvoitoare din strada: pentru a produce “zgomot” – chiar daca e liniste, pentru a duce in nesemnificativ idei si miscari, chiar daca au motive si legitimitate.
Pentru ca intr-un fel sau altul asta facem noi – dam legitimitate sistemului sustinandu-l si minimizam motivele si legitimitatea (asta nu stiu daca e posibil) celor din strada.
. Si la cat de aeriana sunt eu, totul pare happy si fair. Sunt sigura, sau mai bine zis imi spun ca astia nu-s supraoameni si sigur gandesc si ei la un moment dat ca isi doresc mai mult decat orice sa fie mai buni ca ceilalti … dar pana una-alta se dau impreuna pe trasee, se incurajaza… all happy and fair. Ma asteptam sa-mi diplaca profund, sa resimt ceva presiune sau emotii… n-au fost. Din momentul in care incepeam sa ma dau pe trasee – cu mici pauze la iesiri mai palpitante, eram destul de bucuroasa sa vad ca-mi ies miscari si trasee iar la sfarsit am fost de fiecare incantata de ce am reusit sa fac. Ceva a tras de mine 2 ore jumatate si am dat cam cat puteam… Alt aspect care-mi place e ca vazand oameni reusind trasee cumva devin si mai motivata sa le fac si eu. Ceva e in plus aici fata de antrenament, chiar daca e la lucru.
